Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii. Ediţia 4

de Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Norel Neagu, Dominic George Pop, Alexandru Sitaru, Radu-Florin Geamănu

Anul apariției: 2017
  • Drept penal şi procedură penală
  • ISBN: 978-606-18-0642-3
  • Editura: C. H. Beck
  • Pagini: 648
  • Format: A4
  • Taxe poștale(plată OP): 13,00 RON
  • Taxe poștale(plată ramburs): 18,00 RON
  • Stoc epuizat
  • Preţ cu TVA: 159,00 RON

Despre lucrare:
Lucrarea cuprinde toate infracţiunile prevăzute în legi speciale, dintre care
cele mai importante sunt analizate din punct de vedere teoretico-practic, iar
celelalte sunt prezentate în extras, astfel încât practicienii și teoreticienii
dreptului să aibă la îndemână un instrument foarte util de lucru.

Despre Ediția 4:
Această ediţie cuprinde o actualizare a textului edițiilor
anterioare, în pas cu ultimele intervenții legislative – nu puține la număr în
ultimii ani. De asemenea, s-a ținut cont de intrarea în vigoare a Codului civil
și Codului penal, precum și a celor de procedură, făcându-se adaptările
corespunzătoare.

Din Cuprins:
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionare faptelor de corupţie Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor 
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale 
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 31/1990 
Infracţiunile prevăzute în Codul vamal 
Infracţiunile din domeniul protecţiei mediului 
Infracţiunile din domeniul proprietăţii intelectuale
Desppre autori:
Mihai-Adrian Hotca este avocat, profesor universitar doctor, Decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Administrative, Universitatea Nicolae Titulescu. 
Mirela Gorunescu este avocat, doctor în drept, conferenţiar universitar 
Norel Neagu este avocat, doctor în drept 
Dominic Geroge Pop este avocat 
Alexandru Sitaru este avocat 
Radu-Florin Geamănu este consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției.





Produse similare

  1. Deductibilitatea TVA în cazul suspiciunii de fraudă

    coperta

    “Dincolo de orice îndoială ” este o simplă locuţiune adverbială sau exprimă rigoarea unui standard de probă, condiţia de îndeplinit, introdusă de curând în legislaţia noastră fiscală, pentru a demonstra valabilitatea...

  2. Infractiuni de coruptie si de serviciu. Aspecte de reglementare interna si de drept comparat, 2018

    coperta

    Prezenta lucrare reprezinta un interes teoretic si practic deosebit. Publicata fiind, reprezinta, cu siguranta o monografie utila, in special pentru practicienii dreptului penal – avocati, procurori, judecatori – pentru...

  3. Incuviintarea executarii silite, 2018

    coperta

    Reglementarea incuviințarii silite a avut o „istorie zbuciumata”, marcata de declararea neconstituționalitații soluției legislative a competenței executorului judecatoresc, atat sub vechea reglementare, cat și sub cea actuala și a...

  4. Fise de procedura penala. Partea speciala, 2018

    coperta

    31 de fise tematice 70 de teme de analiza si dezbatere 3 tabele de analiza comparativa scheme teoretice recapitulative jurisprudenta relevanta structurata pe materii modele de acte procesuale Prezentele fise au alcatuit, inca din...

  5. Fise de procedura penala. Partea generala, 2018

    coperta

    42 de fise tematice 73 de teme de analiza si dezbatere 4 tabele de analiza comparativa scheme teoretice recapitulative jurisprudenta relevanta structurata pe materii modele de acte procesuale Prezentele fise au alcatuit, inca din...

  6. Executarea silita. Dificultati si solutii practice. Volumul 2; 2017

    coperta

    Prin realizarea volumului 2 al lucrarii „Executarea silita. Dificultati si solutii practice” se continua demersurile de analiza si evaluare ale chestiunilor spinoase existente in procedura executarii silite, raspunzand astfel...

Cele mai vândute