În ce condiții salariatul trebuie să restituie cheltuielile de formare profesională suportate de către angajatorul său?

  • Mădălina Moceanu
Featured image

Vă prezentăm un studiu de caz publicat în numărul 15 al revistei Indaco „Săptămânalul de drept”. În revista noastră publică specialişti din toate domeniile de drept. „Săptămânalul de drept” se diferenţiază de alte publicaţii de profil prin actualitatea subiectelor tratate. Revista conţine articole relevante pe domenii importante de drept: dreptul muncii, drept penal, drept civil şi drept fiscal.

Prin acţiunea întroductivă de instanţă, reclamanta SC A SRL a chemat în judecata pe pârâtul B, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3.456 Euro, reprezentând cheltuieli de școlarizare a salariatului pârât suportate de societate.

Printr-o precizare de acțiune, societatea reclamantă a arătat că taxa de participare la cursurile de școlarizare a fost de 5.200 de Euro împarțit la durata de 24 de luni și înmulțit cu 16 luni, durata cursurilor urmate de pârât, a dat un rezultat de 3.466,72 Euro. S-a precizat și faptul că pe întreaga perioadă a cursurilor pârâtul a fost scos total din producție, primind toate drepturile salariale menționate în contractul individual de muncă.

Ce apărări concrete a formulat pârâtul în cauză?
Pârâtul a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâtul a susținut că în luna martie 2007 a fost semnat actul adițional la contractul individual de muncă, la fel ca și ceilalți salariați ai societății, însă acest înscris nu este nici datat nici înregistrat la instituțiile abilitate.
Pârâtul a precizat de asemenea, că toate cursurile de perfecționare au fost obligatorii pentru tot colectivul de activitate însă s-au desfășurat în afara orelor de program în incinta societății, fiind sustțnute de către manager iar o parte de către o altă persoană, cursurile nefiind finalizate de către salariați pentru că au fost susținute în mod defectuos și neprofesionist.
În plus, aceste cursuri au fost susținute fără costuri care să justifice suma imputată, pentru că întreaga activitate a firmei nu a fost afectată iar cel care prezenta nu avea calificarea necesară în pregatire profesională în materie, nu a prezentat o tematică de curs, numărul de ore, modalitatea de desfășurare și în fine, nu s-a pus problema eliberării unor atestate.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentința civilă nr.7408/27.11.2008, Tribunalul a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să plăteasca reclamantei suma de 3456 Euro în echivalent lei de la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând despăgubiri; a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâtul a fost salariatul reclamantei din 20.03.2006 desfășurându-și activitatea în calitate de referent contabilitate primară.
Părțile au încheiat un act adițional la contract prin care au stabilit condițiile de participare a salariatului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate.
Raporturile de muncă au încetat la 25.07.2007 în baza art.61 lit.a din Codul muncii, conform deciziei nr.xx/31.07.2007.
Fostul angajator a pretins obligarea salariatului la restituirea cheltuielilor suportate cu școlarizarea proporțional cu perioada rămasă nelucrată față de cea stabilită prin convenția părților.
În actul adițional la contractul individual de muncă s-a prevăzut obligația angajatorului de a-l instrui pe salariat și de a suporta cheltuielile aferente școlarizării evaluate la 5.200 Euro, dar și obligația salariatului de a frecventa școlarizarea și de a rămâne salariat timp de un an de zile după terminarea școlarizării. Pentru situația încetării contractului înainte de termen salariatul și-a asumat obligația de a restitui angajatorului, integral, cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională.
Având în vedere dispozițiile art.195 al.1 și 4 coroborat cu art.194 al.2 si 3 Codul muncii, având în vedere împrejurarea că pârâtul a fost concediat pe motive disciplinare înainte de expirarea perioadei de un an după terminarea  stagiului de școlarizare, instanța a considerat că pârâtul datorează reclamantei suma de 2456 Euro în echivalent lei.

În legătură cu cuantumul sumei datorate, s-a considerat că aceasta reprezintă echivalentul cursurilor desfășurate în perioada ianuarie-iulie 2007, astfel cum a rezultat din înscrisuri dar și din depozițiile martorilor, în timpul programului de lucru.
S-a reținut și faptul că prelegerile au fost susținute de un profesor universitar, de managerul Departamentului de Contabilitate, de patronul societății, care este auditor.
De asemenea, s-au avut în vedere contractele cu valabilitate prelungită prin acte adiționale până la data de 01.01.2008, prin care SC WS SRL s-a obligat să asigure societății reclamante, pe lângă servicii de asistență tehnică și servicii de consultanță prin organizarea de cursuri de pregătire a salariaților reclamantei la sediul furnizorului, servicii care au fost remunerate de reclamantă conform facturilor fiscale și extraselor bancare depuse la dosar.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către parat şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioara? Cum a argumentat instanţa superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 7408/27.11.2008 a fost atacată de către pârât, iar instanţa superioară (curtea de apel) a admis recursul și a modificat în parte hotărârea primei instanțe, obligând recurentul pârât să restituie fostului său angajator (reclamantul intimat) suma de 1.083 Euro în echivalent lei de la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând despagubiri.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art.270 Codul muncii, constând în restituirea cheltuielilor de școlarizare pe care unitatea le-a făcut cu pregătirea fostului salariat în perioada anului 2007, cu scoatere parțială din activitate, pentru cursuri de contabilitate.
Cererea reclamantei este întemeiată, iar soluția tribunalului este fondată, având la bază o interpretare și aplicare corectă a normelor cuprinse în art.270 raportat la art.188 și urm. Codul muncii.
Curtea de apel a notat faptul că pregătirea profesională a salariaților este obligatorie putând fi făcută în modalitățile văzute de art.189 Codul muncii printre care și participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinatate. Cheltuielile cu participarea la aceste programe de formare profesională sunt asigurate de către angajator, conform art.190 alin.2 Codul muncii, iar salariații sunt obligați să suporte aceste cheltuieli în condițiile în care întrerup raporturile de muncă cu angajatorul, din motive imputabile lor, în perioada convenită prin act adițional la contractul individual de muncă.
Nu în ultimul rând, curtea de apel a observat că față de regula în privința cheltuielilor cu școlarizarea arătată anterior, dispozițiile art.194 și 195 Codul muncii, instituie situații de excepție, când fie durata cursurilor depășește 60 de zile, fie nu depășește această perioadă, dar presupune diminuarea duratei zilnice din timpul normal de lucru.
În cauză, pârâtul a participat la un curs de formare profesională în cadrul societății angajatoare, cu scoatere parțială din activitate pentru pregătirea în funcția de contabil.
Ceea ce este însă eronat în soluția primei instanțe este analiza împrejurărilor de fapt referitoare la durata acestor cursuri și prin urmare, întinderea despăgubirii pe care o datorează salariatul fostului său angajator pentru nerespectarea clauzei contractuale de a nu înceta raporturile de muncă înaintea împlinirii unei perioade de un an de la data finalizării cursurilor.
Este de observat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suma de 3456 Euro reprezentând contravaloarea școlarizării pârâtului în departamentul de contabilitate al firmei. Nu se precizează însă în cuprinsul acțiunii perioada în care s-a efectuat școlarizarea și în ce condiții, respectiv cu scoaterea salariatului din activitatea de referent contabilitate primară sau după orele de program. De asemenea, nu se precizează de unde rezultă cuantumul sumei pretinse pârâtului.
Singurele considerente de fapt ale pretenției deduse judecății sunt acelea vizând raportul de muncă stabilit între părți, actul adițional semnat prin care s-au stabilit condițiile de participare a pârâtului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate și împrejurarea încetării raporturilor de muncă în condiții de concediere pentru abateri disciplinare conform art.61 lit.a Codul muncii. Reclamanta a precizat totuși că pârâtul a primit instruire teoretică și practică timp de aproape un an și jumătate în cadrul societății.
În actul adițional semnat la o dată necunoscută instanței, parte integrantă din contractul individual de muncă, se precizează obiectul ca fiind stabilirea condițiilor de participare a salariatului la școlarizare în cadrul departamentului de contabilitate al angajatorului pe o perioadă de 2 ani și condițiile finanțării cursurilor în sensul că taxa de participare de 5.200 Euro ce include atât susținerea școlarizării cât și materialele puse la dispoziția angajatului vor fi suportate de angajator.
Conform art.3.2.2. din actul adițional, pârâtul s-a obligat a ramâne salariatul angajatorului după absolvirea școlarizării pe o perioadă de un an de la terminarea școlarizării. În cazul în care contractul de muncă încetează din orice motive, acesta are obligația de a restitui angajatorului integral toate cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la școlarizare.
Din toate pozițiile părților, curtea de apel a reținut că salariatul a avut raporturi de muncă cu societatea reclamantă între 20.03.2006 și până la data de 25.07.2007, dată cu care decizia de sancționare disciplinară produce efecte juridice. Așadar, pârâtul a avut calitatea de salariat timp de 16 luni însă prezența efectivă la serviciu și prin urmare posibilitatea de a fi prezent la cursurile de perfecționare timp de 15 luni, întrucât salariatul nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 17.07.2007 după cum se menționeaza în decizia de sancționare.
Curtea de apel a considerat însă că durata reală a cursurilor de pregătire a fost mult mai mică decât cea afirmată de reclamantă, cursurile începând în realitate în ianuarie 2007, aspect rezultat din nota explicativă semnată de reclamantă și depusă la dosar la 13.10.2008. Se precizează în acest înscris că pârâtul a participat la cursuri, luând notițe, începând cu 04.01.2007, apoi 05.01, apoi 12.01, 26.01., predate de administratorul sau managerul societății. Apoi, în luna martie respectiv aprilie, pârâtul a participat la 3 cursuri predate de lectorul universitar C continuate în luna aprilie respectiv mai și iunie de alte 4 întâlniri predate de cei care conduceau societatea.
În același înscris intitulat notă explicativă, societatea reclamantă precizează că pretențiile solicitate reprezintă valoarea în bani a timpului în care salariații societății au fost nevoiți să întrerupă programul normal de lucru pentru care sunt remunerați de către clienți, astfel că pârâtul și alți salariați asemeni lui, lipsiți de orice pregătire în domeniul contabilității să acumuleze cunoștințe de contabilitate și să poată desfășura activitate în acest domeniu.
În plus, martorii audiați în cauză fac referire la aceeași perioadă de timp de desfășurare a cursurilor, care în nici un caz nu au vizat întreaga durată de muncă zilnică, ci perioada de după program. La fel, în interogatoriul administrat pârâtului la propunerea reclamantei, se formulează o întrebare prin care se solicită fostului salariat că a participat la cursuri de pregătire profesională organizate de societate începând cu luna ianuarie 2007 și până în iulie 2007, data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Răspunsul pârâtului a fost afirmativ.

În concluzie, pârâtul a participat în cadrul angajatorului la pregătire profesională în contabilitate, sporadic, în cursul lunilor ianuarie-iunie 2007 (despre iulie 2007 nu există referiri concrete la vreun curs organizat și la care să fi participat pârâtul), deci pe o durată de 5 luni din durata maximă de 2 ani cât s-a convenit între părți.
Referitor la susținerile reclamantei în sensul că durata pregătirii a fost de fapt pe întreaga perioadă în care pârâtul a fost salariat, curtea de apel a înlăturat considerațiile vizând pregătirea făcută pentru un sistem de operare IT de catre SC WS SRL. Din contractul încheiat între această societate și reclamantă rezultă convenția acestor părți asupra implementării unui anumit sistem informatic de contabilitate care în preț a inclus și pregătirea salariaților beneficiarului pentru operarea cu acest sistem. Așadar, contractul semnat la 27.01.2004 pentru asistență tehnică și servicii precum și facturile emise de furnizor beneficiarului nu presupun nici un fel de efecte în privința salariatului pârât.
Din cuprinsul actului adițional referitor la cheltuielile de pregătire profesională, despre care curtea de apel în absența oricăror alte dovezi produse de angajator reține afirmația salariatului că ar fi fost semnat în martie 2007, rezultă obligația salariatului de a restitui cheltuieli de pregătire făcută în departamentul de contabilitate pe o perioadă de 2 ani, ceea ce presupune cursuri de contabilitate iar nu de sistem informatic în acest domeniu. De altfel, această clauză din actul adițional cuprinzând puține elemente clare, neechivoce, trebuie interpretată în favoarea debitorului obligației după cum rezultă din regulile generale de interpretare a clauzelor îndoielnice.

În fine, asupra cuantumului cursului de pregătire profesională ținut de chiar angajator se ridică problema de a ști dacă angajatorul poate să evalueze munca prestată în calitate de formator al salariaților săi. În acest sens, rezultă fără echivoc, din nota explicativă a reclamantei, că suma de 5.200 Euro este contravaloarea timpului alocat de manageri pentru pregătirea salariaților. Deși acest aspect nu este dovedit în nici un fel, prin faptul că salariatul a semnat actul adițional exprimându-și astfel consimțământul asupra evaluării, rezultă imposibilitatea curții de apel de a cenzura acest plafon bănesc.

Prin urmare, este fără echivoc participarea salariatului pârât la cursuri de perfecționare pe o durată de 5 luni dintr-o durată totală de 24 luni evaluată la 5.200 Euro. Prin evaluarea cuantumului lunar și înmulțirea cu cele 5 luni rezultă un prejudiciu produs angajatorului de salariat în cuantum de 1.083 Euro, sumă pe care recurentul-pârât o va avea de restituit fostului său angajator pe temeiul art.270 Codul muncii, coroborat cu art.189 lit.a Codul muncii.

Detalii comerciale despre „Săptămânalul de drept” găsiţi AICI.

Despre Autor:

Mădălina Moceanu
Avocat Baroul Bucureşti
Specialist cu o experienţă de peste 17 ani în domeniul dreptului. Autoare/coautoare de cărţi de specialitate în domeniul dreptului: drept comercial/dreptul afacerilor, dreptul muncii, drept civil, drept administrativ, drept penal, drept imobiliar, insolvenţa comercială etc.

«Articolul anterior Articolul următor»