Recenzie – LEGEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită – Gabriela Bogasiu

  • RALUCA RIZEA
Featured image

Autoarea reuşeşte să facă accesibilă materia complexă a dreptului administrativ, iar lucrările sale să devină instrumente utile atât pentru practicienii dreptului, cât şi pentru cei consacraţi studiului său.

Autoarea lucrării, doamna Gabriela Bogasiu, este din 2002 formator la Catedra de drept administrativ a Institutului Naţional al Magistraturii, din 2006 judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi din 2011 doctor în Ştiinţe Administrative. Datorită triplei sale „formări” – ca îndrumător, practician şi cercetător al dreptului administrativ, autoarea reuşeşte să facă accesibilă materia complexă a dreptului administrativ, iar lucrările sale să devină instrumente utile atât pentru practicienii dreptului, cât şi pentru cei consacraţi studiului său.

Aceste calităţi se regăsesc şi în lucrarea de faţă – cea de a treia ediţie a „Legii contenciosului administrativ comentată şi adnotată”, care a apărut iunie 2015 la Editura Universul Juridic Bucureşti.

După cum era şi firesc având în vedere titlul, structura cărţii este identică structurii Legii nr. 554/2004 şi anume:

Capitolul I – Dispoziţii generale

Capitolul II – Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

Capitolul III – Procedura de executare

Capitolul IV – Dispoziţii tranzitorii şi finale 

şi se încheie cu o Notă a autorului care aduce câteva precizări terminologice.

Fiecare articol al legii este însoţit de extrase din legislaţia conexă – Constituţia României, Codul de procedură civilă, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 215/2001, Codul de procedură fiscală, Legea nr. 90/2001, Legea nr. 340/2004, etc. – de Decizii ale Curţii Constituţionale, de doctrină şi de jurisprudenţă relevantă, atât naţională cât şi jurisprudenţă a CEDO şi a CJUE.

Foarte interesante şi pertinente sunt comentariile autoarei la fiecare articol al legii, ce reprezintă o analiză a Legii contenciosului administrativ, pornind cu o scurtă prezentare a evoluţiei legislative a fiecărei noţiuni şi instituţii în parte, continuă cu obiectul său constitutiv şi încheie cu efectele sale juridice. 

Deşi nu ocupă un spaţiu vast în economia lucrării, aceste comentarii – pe care, într-o viitoare ediţie ni le-am dori extinse – demonstrează o solidă cunoaştere a teoriei şi, mai important, reprezintă „vocea” avizată a unui practician al contenciosului administrativ, mai mult chiar, „vocea” acelui practician care este chemat zi de zi să aplice legea contenciosului administrativ la cel mai înal nivel al justiţiei.

Despre autor:

Raluca Rizea – Consilier Juridic – Şef birou Tehnoredactare în cadrul Indaco Systems

Licenţiat în ştiinţe juridice – specializarea drept, Universitatea Hyperion, Facultatea de Drept (2004 -2009).

Autor al lucrarilor: „Codul Fiscal 2011 cu Norme metodologice de aplicare şi reglementări suplimentare ANAF şi MFP” – martie 2011; ”Reglementări Contabile conforme cu Directiva a IV-a şi a VII-a a Comunităţilor Economice Europene, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2011” – ianuarie 2011; „Codul Fiscal 2009-2010 cu Norme metodologice de aplicare. Text consolidat şi comparat” – ianuarie 2010; „Codul Fiscal - Reglementări suplimentare ANAF şi MFP” - aprilie 2010.

«Articolul anterior Articolul următor»