Studiu de caz: Este decizia de instituire a măsurilor asiguratorii un act de executare sau un act administrativ fiscal?

  • AV. MĂDĂLINA MOCEANU
Featured image

Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta V.A. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale suspendarea executării unui act administrativ fiscal, respectiv a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 98307/07.03.2014 emisă de A.J.F.P. Prahova, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.

Temeiul de drept al cererii introductive de instanță a fost art. 996 şi următoarele din noul C. proc. civ. şi pe art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa nr. 5940/25.04.2014 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Ploieşti, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta V.A. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Prahova în favoarea Tribunalului Prahova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă Judecătoria Ploieşti a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 132 noul C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Dispoziţiile art. 997 din noul C. proc. civ. prevăd că instanţa competentă să soluţioneze o cerere de ordonanţă preşedinţială este instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală contribuabilul care a formulat contestaţie împotriva unui act administrativ fiscal poate cere, pe cale separată, suspendarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

În art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se arată că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.”

Întrucât reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 98307/07.03.2014, emisă pentru suma de 23.039 lei de către A.J.F.P. Prahova, rezultă că instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului este Tribunalul Prahova.

Chiar dacă cererea a fost formulată pe calea specială a ordonanţei preşedinţiale, potrivit dispoziţiilor art. 997 noul C. proc. civ., tot Tribunalul Prahova este instanţa competentă să se pronunţe asupra acestei cereri.

Ce a decis instanţa de judecată căreia i-a fost declinată cauza respectivă şi cum a argumentat hotărârea?

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova; prin sentinţa nr. 2460/24.06.2014 Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta V.A. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Prahova în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti, a suspendat judecarea cauzei având ca obiect „ordonanţă preşedinţială” şi a înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploieşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa careia i-a fost declinata cauza a avut în vedere următoarele considerente:

Tribunalul Prahova a reţinut că în fapt prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii 98307/07.03.2014 în temeiul art. 19 alin. 4 din O.G. 92/2003 s-a instituit poprire asiguratorie asupra conturilor băneşti ale reclamantei până la concurenţa sumei de 23039 lei.

Conform art. 997 noul C. proc. civ. cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Conform art. 129 alin. (4) Codul de procedură fiscală măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. Conform alin. (2) se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi a veniturilor acestuia, când există pericolul ca aceasta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Conform art. 129 alin. (11) Codul de procedură fiscală împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172 Codul de procedură fiscală.

Conform art. 172 Codul de Procedură fiscală persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare. Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Prin decizia XIV/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale ICCJ judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Conform art. 718 noul C. proc. civ. până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită instanţa competentă poate suspenda executarea. Potrivit art. 713 noul C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare. Art. 650 stabileşte că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că executarea silită a fost pornită de A.J.F.P. Prahova instanţa a reţinut că instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti căreia îi revine competenţa de soluţionare a suspendării executării actului de executare.

Tribunalul a reţinut că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este un titlu executoriu pentru care nu este prevăzută o altă cale de contestare motiv pentru care competenţa de a judeca fondul (respectiv suspendarea unui act de executare) revine judecătoriei Ploieşti ca instanţă de executare.

Tribunalul nu a putut reţine că reclamanta are deschisă contestaţia prevăzută de art. 218 Cod procedură fiscală întrucât decizia de instituire a măsurilor asiguratorii reprezintă un act de executare şi nu un act administrativ fiscal în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ce a decis Curtea de Apel Ploieşti în cauza respectivă şi cum a argumentat hotărârea?

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat regulatorul de competenţă în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru următoarele considerente:

Reclamanta V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Prahova suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 98307/7.03.2014 emisă de A.J.F.P. Prahova.

Această decizie de instituire a măsurilor asiguratorii s-a emis ca urmare a stabilirii unor obligaţii de plată a contribuabilului V.A. în solidar cu debitorul aflat în insolvabilitate.

Cum bine a motivat Tribunalul Prahova această decizie de instituire a măsurilor asiguratorii reprezintă un act de executare şi nu un act administrativ fiscal în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, iar potrivit art. 650 din noul C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria.

De asemenea, conform art. 713 alin. (1) din noul C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Coroborând aceste texte cu dispoziţiile art. 129 alin. (11), art. 172-173 din Codul de procedură Fiscală, potrivit cărora împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestaţie, respectiv împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare, în termenul de contestare, instanţa constată că Judecătoria Ploieşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Extras din Sentinţa civilă nr. 39 CC /17.07.2014, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, www.just.ro

Despre Autor:

Mădălina Moceanu - Avocat Baroul Bucureşti

Specialist cu o experienţă de peste 17 ani în domeniul dreptului. Autoare/coautoare de cărţi de specialitate în domeniul dreptului: drept comercial/dreptul afacerilor, dreptul muncii, drept civil, drept administrativ, drept penal, drept imobiliar, insolvenţa comercială etc.

Articol publicat în Nr. 11 al Revistei "Săptămânalul de drept" în Indaco Lege5.

«Articolul anterior Articolul următor»